olanesti

Olăneştiul trebuie vizitat pe îndelete, pas cu pas. Numai astfel descoperi detalii captivante şi-i înţelegi frumuseţea.

Am plecat din Tulcea în miez de noapte. Când s-au întrezărit primele semne ale dimineţii am intrat în zona montană. Am făcut un popas pentru un mic dejun în mijlocul naturii răcoroase, lângă Râul Bascov. Am continuat drumul printre serpentine periculoase. Peisajul de munte şi vegetaţia de un verde intens îţi răpeşte privirea.

Olăneştiul este desprins parcă dintre Grădinile Raiului. Imaginile care ţi se deschid sunt mirifice, oază de relaxare. Deşi este o staţiune micuţă, fără costrucţii monumentale, totul ţi se pare grandios.

Cunoascută pentru apele sale sulfuroase, premiate pe plan internaţional, staţiunea te întâmpină cu forfotă. Oamenii se plimbă relaxaţi, nepăsători, parcă toţi sunt fericiţi. Amuzante sunt ritualurile de recoltare a acestor ape, în special ale bătrânilor, care respectă cu stricteţe recomandările medicului şi stau la cozi infernale cu sticluţe în mână, dimineaţa, la prânz şi seara. Şi atenţie: apa se consumă în jumătate de oră după ce ai luat-o, nu mai mult!!!!

Curioasă din fire, am băut apă de la toate izvoarele. Gustul e greu, fieros, la început neplăcut, dar te obişnuieşti. Nu am devenit un consumator al acestor ape, dar nu sunt chiar rele.

Renumit pentru compoziţia chimică, departe de zgomotul mulţimilor, străjuit de versanţi, ascuns de coroanele generoase ale copacilor, Izvorul 24 te întâmpină cu un susur vioi care îţi agită simţurile. Cupola elegantă, sinuoasă, care îl acoperă se încadrează perfect în peisajul sălbatic din apropiere.

Străduţe şerpuite, cascada repezită ce cade într-un tunet neîntrerupt, lacul cu nuferi delicaţi, lacrimile de izvor care se prelig pe muşchiul pământului, apa cristalină a râului Olăneşti- sârguincios sculptor al pietrei, bisericuţa lui Horea- micuţ lăcaş de cult ce poartă semeţ urmele unui trecut agresiv, sunt tot atâtea minunăţii care te fascinează.

Anunțuri

One Response to olanesti

  1. iulia spune:

    🙂 tin minte ca mi-ai povestit de olanesti….sper sa ajung si eu pe acolo…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: