onesti-comanesti-tescani-stoenesti-valea budului-bacau

O excursie foarte frumoasa despre care imi amintesc cu placere. Am plecat din Onesti dis de dimineata, cu destinatia Bacau. Am poposit mai întâi la Comăneşti pentru a vizita Palatul Ghika, monument istoric şi de arhitectură, construit în jurul anului 1890, proiectat de Albert Galleron, arhitectul Ateneului. Acesta se află pe marginea şoselei principale, într-un frumos parc ce poartă acelaşi nume, Parcul de pe domeniile Ghika. „Castelul, o clădire nouă, în mijlocul unei grădini foarte frumoase, se găseşte în faţa gării smălţuite şi încununate cu turnuri, care se pot admira mai mult decât locui şi întrebuinţa” – Nicolae Iorga.

Parcul de agrement deţine specii decorative foarte rare (am citit pe net: paltinul de câmp, molidul japonez, chiparosul de Sawara, arţarul de Pensilvania- drept să spun eu nu le-am remarcat, ruşinică?) Muzeul numără colecţii reprezentative de etnografie, camera trofeelor şi galeria de artă. Intrarea 2,5 lei, program între orele 9-17, luni închis. Ghid este o doamnă foarte amabilă care ne-a povestit câte ceva şi despre dezastrele pe care le-a suferit Comăneştiul la inundaţiile din 2006. Gara este într-adevăr foarte frumoasă.

Când am plecat din Comăneşti mi-am amintit cu regret că am uitat să oprim în Dărmăneşti pentru a vizita şi palatul familiei Ştirbei.

Centrul de cultură Rosetti, Teşcani (Casa memorială George Enecu) la 1,5 km de şoseaua noastră, intrarea 5 lei. Monumentul istoric, construit în 1898, se află într-un frumos parc dendrologic- arbori seculari. Aici venea foarte des George Enescu şi ar fi creat opera Oedip. În prezent în conacul Rosetti funcţionează o casă de creaţie cu profil de muzică. Expoziţia reface atmosfera în care ar fi lucrat George Enescu.

Biserica din Scorţeşti, aflată pe o culme de deal, este renumită pentru pictura de valoare a lui Nicolae Tonitza. Este renovată în exterior însă pereţii interiori poartă aerul vechi, sobru de altă dată. Pictura este de o frumuseţe rară. Culorile sunt blânde, parcă innegrite de timp. Trecerea de la o culoare la alta nu este brusca, totul este armonizat, contururile sunt clare si totusi culorile parcă alunecă una în cealaltă (nu sunt mare critic de artă şi a vorbi despre opera lui Toniza e un lucru care mă depăşeşte, însă o impresie acolo cred că mi se permite şi mie, nu? ).

Biserica din Valea Budului o poţi admira din şosea, cocoţată pe o culme de deal abruptă. Ansamblul cred că este o construcţie modernă- după tâmplăria PVC folosită- încă nefinalizată. Tâmplăria PVC folosită pentru renovarea bisericilor am observat că-i dezamăgeşte pe turişti. Personal nu pot spune că mă deranjează, deşi estompează din farmecul lăcaşurilor vechi.

Bacău. Am ajuns la Bacău la oră de vârf, când aglomeraţia de pe şosea şi gălăgia au bulversat şoferul, astfel că nu am putut vizita decât Complexul arhitectural Biserica Precista cu ruinele Curţii Domneşti. Cu greu am ajuns aici deoarece întrebam de Curtea Domnească, răspunsul băcăoanilor fiind că nu au auzit de aşa ceva. Asta până când am ajuns la un chioşc de ziare şi ne-a îndrumat doamna de acolo către Biserica Precista, explicându-ne că ruinele cetăţii se găsesc în interior. Biserica Precista, sfinţită în anul 1491 în prezenţa ctitorilor Stefan cel mare şi Alexadru Voievod, este construită în stilul specific epocii lui Ştefan cel Mare (asemănătoare pentru un ochi neiniţiat ca al meu cu Biserica de la Borzeşti).

Casa Domnească, în care a locuit familia voievodului Alexandru, a fost descoperită în urma săpăturilor arheologice dintre anii 1967-1974. A avut subsol, parter şi etaj. Turnul de Apărare, a fost descoperită în urma săpăturilor arheologice dintre anii 1967-1974. Construcţiile au fost distruse în prima jumătate a veacului al XVI-lea.

Un răspuns la onesti-comanesti-tescani-stoenesti-valea budului-bacau

  1. Stoian Sorin spune:

    din nou locuri frumoase prea putin cunoscute. Apropo sunt mandru ca am locuit in Comanesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: